Tie...
Ma auzi tu cind te strig in gindurile mele?
Simti cum te mingii cu toata gingasia ce o poarta Universul?
Vezi tu cum te privesc ochii mei?
Simti tu caldura din imbratisarile si saruturile mele?
Simti cum ma lipesc de tine cind dormim si cum intreg Universul te cuprinde odata cu mine?
Stii tu cit de mare e inima mea cind esti tu alaturi?
O vezi tu cit e de mica cind nu esti linga mine si te asteapta?
Stii tu cit te-am asteptat?
Stii tu cit de mult mi-am ranit picioarele cautindu-te, mergind pe drumuri incovoiate si grele?
Dar nici o rana nu sterge linistea ce o am in suflet cind esti linga mine.
Esti tu destinatia finala?
Ma rog la Dumnezeu sa fii tu cel pe care l-am cautat, asteptat, iubit toata viata. Dar numai Dumnezeu poate hotari asta.
Vreau sa spun ca te iubesc, dar nu mai stiu ce e dragostea.
Sper, insa, ca tu esti cel ce ma va invata ce inseamna dragostea adevarata, cea care te face fericita, zimbitoare, cea care dureaza o eternitate.
NU te cunosc si nu ma cunosti... nu inca.
NU tin la tine, asa cum nici tu nu nutresti sentimente pentru mine... nu inca.
NU stiu daca te gandesti la mine, as fi fericita sa o faci... macar pret de o secunda... daca nu, nu-i nimic, o fac eu pentru amandoi...
Un singur lucru il stiu... sunt sigura de el... daca ne vom cunoaste, daca vei tine la mine, daca Dumnezeu vrea sa ne iubim, te voi face cel mai fericit om de pe planeta. Eu una cu siguranta voi fi cea mai fericita femeie...
Te iubesc... sau daca nu acum, cu siguranta TE VOI IUBI...
.....
Totul dispare si apare, apare si, din nou, dispare
Apare cineva in viata ta, ca sa te faca sa crezi ca singuratatea a disparut si au reaparut motivele de a zimbi sincer. Apoi dispar aceste motive, reapar lacrmile, intrebarile, nesiguranta, gustul amar al durerii si acea greutate ce o simti in piept, ce nu iti da voia sa respiri cu toata capacitatea plaminilor, ce nu iti da voie sa vezi razele soarelui in toata splendoarea lor, lasind loc doar de intrebari si regrete.
Te intrebi cit o sa mai continuie totul, te intrebi de ce tu?, de ce ti se intimpla tie toate astea? incerci sa iti deschizi sufletul cuiva pt ca el, in loc sa aduca lumina in el si sa dezgroape toate acele vise si zimbete pierdute, sa arunce un pumn de pamint deasupra-i, ingropindu-l cu tot cu sperantele si optimismul muribund... iti ingroapa inima, iti ingroapa dorinta de a mai iubi, de a mai impartasi cu cineva soarele din inima ta, acum acoperit cu nori negri si ploaie rece....
Incerci sa nu plingi, incerci sa pastrezi aparentele, dar iti vine sa urli la cer si sa il intrebi: DE CE????
Cit mai poti duce? Ce va mai urma? Chiar nu exista fericire si pt tine? Chiar asta ti-e soarta, singuratate data la maximum, frinturi de fericire falsa? Chiar nu mai poti crede nimanui?
Ti se usuca inima in tine, o simti cum moare incet, o simti cum nu mai suporta durerea si esti martor la ceea ce se numeste moartea sufletului propriu.
Niciodata nu te-ai vazut in asa postura si, totusi, acum, esti.
Incotro s-o iau? Ce sa fac mai departe?
E soare afara, dar in inima mea ploua
Am descoperit aseara ca pe cit de multa dragoste si fericire incape in sufletul unui om, pe atit de multa singuratate si durere poate sa isi faca loc in acelasi loc...
Cit de frig iti tin lacrimile fierbinti ce se preling pe ascuns pe obraji... Cit de nelinistit si crud e somnul in care adormi plingind, tremurind...
Cind o sa se termine toate astea? Cind o sa simt din nou fericirea....?
E toamna si in sufletul meu? Oare urmeaza iarna..?
Explicatii
Demult n-am mai trecut pe aici....
Ce-am facut eu in acest rastimp...?
Am plins, am ris, am vrut sa ma indragostesc din nou, am pierdut, am cistigat, mi-am deschis sufletul in fata cuiva, cineva si-a deschis sufletul in fata mea, am auzit confesiuni ce nu am crezut ca asi putea sa le aud vreodata, ce m-au bucurat si intristat in acelasi timp, am ranit, am fost ranita,,,,
Cam multe pt o luna, nu? De fapt e un cerc vicios ce se repeta intr-una...
Caut explicatii... Ma agatz de lucrui ce poate nici nu exista decit in inima mea si asa ravasita complet... Privesc in urma, incerc sa fac curatenie in el, sa arunc lucrurile rele si sa pastrez micile mele comori: amintirile frumoase, lectiile crude si dureroase, dar care m-au facut mai puternica. Arunc si alung cele si pe cei rai...Oftez, pling, zimbesc... Il gasesc pe El in toate astea. Ii zimbesc din nou si ma ghemui in bratele lui. Doar el ma poate stringe in brate asa. Sau poate doar lui i-am dat sansa sa o faca?... Il ascult cum imi face confesiuni ce le auzeam doar in visele mele cele mai salbatice... Vazind ca intr-adevar ma iubeste, ii dau voie si inimii mele sa il iubeasca. De fapt, il iubesc din prima zi cind l-am vazut, dar nu vroiam sa mi-o recunosc nici mie. Din inima mea izvoraste brusc dragoste... Dar, totodata, se strecoara si putina ura fata de ea. Am deschis cutia Pandorei. Reusesc sa arunc si ura pt ea. Nu vreau nimic urit intre noi, nici macar fata de terte persoane...
Stau in bratele lui si vintul usor si soarele ne mingiie, de parca natura ne-a dat aprobarea... Ma saruta, porii mei se incordeaza sa retina urmele buzelor lui pe ei, ma mingiie si pielea mea e fericita sa il simta...
Iau aceasta dulce amintire si o pun intr-o laditza frumoasa, minunata.... O inchid si arunc cheia. Nimeni nu o sa mai poata sa imi ia aceasta amintire... Nici macar eu n-o s-o mai pot arunca....
Ma intorc cu fata din nou spre cele ramase... Lacrimi sarate, cuvinte false... Le arunc si pe ele. Au fost mult prea mult ca sa le mai pastrez....
In colt vad jucarii.... Sunt ale mele sau urmau sa fie ale...? Vreau sa le arunc, dar ma opresc. Sunt o alta lectie invatata cu greu. Le las acolo. Cindva o sa fie cineva care o sa se joace cu ele. Iar eu o sa fiu fericita ca nu le-am aruncat.
Ma uit in jur. Parca am aruncat tot ce nu trebuia pastrat, dar a ramas totusi un praf ce nu-l pot sterge. Un praf de durere care o sa fie sters nu de mine, ci de el....
Ma intreb de ce am avut atitea lucruri de aruncat. Incerc sa le explic existenta, sa inteleg de ce mi s-au intimplat atitea... De ce mult rau si mai putin bine? De ce am lasat mai putin decit am aruncat?
Imi vine de undeva un raspuns inedit. Ca sa umplu golul ramas cu binele ce urmeaza sa vina.
Bine, raspund.
Astept.
Am incredere.
Cred.
Azi a fost o zi interesanta... A avut si parti bune, a avut si niste momente mai neplacute, ca orice zi, dar, in general, a fost BUNA.
Mi-am luat azi liber de la serviciu si impreuna cu cele mai dragi prietene am plecat cu masina in afara orasului. Am vizitat locuri nemaipomenit de frumoase si purificatoare, am facut un picnic.. Ce mai, terapie pt suflet.
Am vorbit azi cu o persoana nemaipomenit de curata sufleteste, o maicuta de la o manastire. Emana atita lumina si binevointa. Mi-a redeschis sufletul, intr-un fel. In timpul discutiei cu ea am plins, am zimbit, am ris... Si ea a lacrimat alaturi de mine, a zimbit cu mine si a ris impreuna cu mine.... A fost acel ajutor si acea mingiiere Dumnezeiasca care m-a facut sa cred in viitorul meu din nou, m-a facut sa imi spun cvu siguranta, din nou: "Totul va fi BINE.".
Da, viata e frumoasa. Mi-a fost frinta inima de mai multe ori, m-am impiedicat si am cazut la pamint,. dar m-am ridicat si continuu sa merg mai departe, mai increzatoare, mai plina de forta, mai luminoasa.
Totul va fi bine.
...
Simt ca viata trece nu prin mine, dar pe linga mine.... De parca ceea pentru ce m-am nascut e un secret pentru mine, un mister, si, pina il dezvalui, imi petrec zilele rizind, plingind, stind cu prietenii, prefacindu-ma ca "Deja totul e bine, nu va mai faceti griji". Si ei se mai calmeaza vazindu-ma zimbind, crezind ca chiar mi-am revenit dupa totul, ca mi-a revenit vointa de viata, puterea nemaipomenita ce o aveam pina la....
Ieri, El mi-a spus ca problema e in mine, de fapt. Ca am un defect foarte mare... Cind mi-a zis ca imi spune defectul, m-am facut toata doar ochi si urechi. Zic, imi spune el, barbat inteligent si trecut prin viata care e problema mea, ma chinui putin si scap de defectul dat si, voila, totul merge ca pe roate.
Da da.... Doar ca defectul meu era ca "Sunt prea desteapta. Vad si inteleg prea multe.", conform Lui...
BIne, si acum ce fac? Imi trag un cap de perete poate fac vreo comotie si imi mai scad din IQ?...
Doamne, ce lume.... A ajuns inteligenta sa fie nu un atu, ci un "defect"....
Nimic
Azi m-a intrebat un cineva cum ma simt... Dupa totul... Poate astepta sa auda ca "Vai, ce bine ca m-ai intrebat, chiar aveam nevoie sa vorbesc cu cineva despre toata durerea ce o simt..."
Dar cind am auzit intrebarea mi-am dat seama ca nu mai simt nimic. Pustietate, goliciune, vid.. Numiti-o cum vreti. Si acest vid e invaluit intr-un val din cea mai fina si impenetrabila.. singuratate.
Merit sa ma simt asa? Cred ca da... Dar poate nu... Am facut destule greseli in viata, dar nu din rautate si nu premeditat...
Merit sa fiu fericita? Nu stiu.
O sa fiu fericita, in plin sensul cuvintului? Deja nu mai stiu...
Simt ca timpul trece pe linga mine. Ma simt pustie, goala, singura. Nu am mai simtit asa durere si, in acelasi timp, asa pustietate niciodata. Nici nu credeam ca pot suferi asa. Intotdeauna am fost o persoana puternica. Intotdeauna reuseam sa ies cu un zimbet mai mult sau mai putin sincer din orice greutate si sa spun ca "Totul va fi bine". Acum, acest "Totul va fi bine" devine mai degraba o intrebare decit o afirmatie. Totul va fi...bine? Oare? Cind? Cum? De ce? si din nou... Cind?
Simt cum nu mai am nici lacrimi sa pling. Ochii imi sunt goi. Ca si sufletul. Zimbesc fortat uneori, pentru mama, pentru prieteni. Pentru oameni ce ar da orice sa ma vada zimbind si fericita. pentru ei schtez un zimbet si le spun eu Lor: Totul va fi bine. Parca incurajindu-i pe ei. Parca ei ar avea nevoie de acest "Totul va fi bine".
Merg prin acest oras si simt cum totul, absolut totul ma apasa, ma stringe, ma chinuie. Trebuie sa fug de aici, sa evadez din aceasta pinza de paianjen in care m-am lasat prinsa.
Unde e optimismul meu molipsitor? optimismul care ii facea pe toti sa rida si sa se bucure de faptul ca uite, mai exista si oameni optimisti, cu adevarat optimisti....
Unde e acel "Totul va fi bine" pe care mi-l spuneam singura mie si in care credeam cu sfintenie?
Cind va fi totul bine?
...
|
|
-
Vizitatori:
9.889
-
Insemnari:
29
-
Comentarii:
19
|
